Rosalind Cartwright: Cum vindecă visele creierul emoțional

Cei mai mulți teoreticieni ai viselor și-au construit ideile din cabinetul de psihoterapie. Rosalind Cartwright a lucrat însă în laboratorul de somn și a pus o întrebare pe care aproape nimeni nu o testase riguros: chiar au visele un rol pentru noi? De-a lungul a peste cincizeci de ani de cercetare, mare parte desfășurată alături de oameni aflați în cel mai dificil an al vieții lor, ea a adunat dovezi că răspunsul este da. În viziunea ei, visarea este schimbul de noapte al vieții emoționale: preia tulburările zilei, le leagă de tot ceea ce am reușit deja să depășim și ne redă o minte pregătită să înfrunte dimineața. A fost supranumită Regina Viselor, iar cercetările ei au făcut posibilă apariția unor concepte precum terapia de peste noapte în știința modernă a somnului.

Cine a fost Rosalind Cartwright?

Rosalind Dymond Cartwright (1922-2021) și-a petrecut cea mai importantă parte a carierei la Rush University Medical Center din Chicago, unde a condus departamentul de psihologie și a înființat unul dintre primele servicii dedicate tulburărilor de somn din Statele Unite. A făcut parte din prima generație de cercetători care au putut observa somnul în desfășurare, cu ajutorul înregistrărilor EEG, al perioadelor de somn REM și al trezirilor programate. Spre deosebire de mulți oameni de știință din laborator, ea nu a încetat niciodată să se întrebe la ce folosesc visele. Intuiția ei a fost să studieze persoane aflate în criză, pornind de la ideea că, dacă visarea are o funcție, aceasta se vede cel mai clar atunci când povara emoțională este cea mai mare. Criza pe care a ales-o a fost divorțul.

Visele nu sunt doar o reluare a activităților din timpul zilei, ci o continuare a preocupărilor noastre din starea de veghe.

Rosalind Cartwright

Studiile despre divorț: cum a observat visele la lucru

În anii 1980 și 1990, Cartwright a invitat în laborator persoane recent despărțite sau aflate în proces de divorț, multe dintre ele cu depresie diagnosticată clinic. Le-a înregistrat somnul și visele, apoi le-a urmărit evoluția timp de luni și chiar ani. Designul studiului pare simplu, însă rezultatele au schimbat modul în care știința înțelege visarea:

Rezultatul legat de fostul partener merită o atenție specială, deoarece contrazice instinctul pe care îl au mulți oameni. Să visezi persoana care ți-a frânt inima poate părea un semn că nu ai mers mai departe, ca și cum rana s-ar deschide din nou în fiecare noapte. Datele lui Cartwright indică exact contrariul: acele vise dureroase și încărcate de emoție fac parte din procesul de prelucrare. Creierul emoțional scoate pierderea din "depozit", o integrează în restul poveștii tale de viață, iar cei care treceau prin acest proces erau și cei care se recuperau mai bine. Cei care nu își visau niciodată fostul partener nu îl depășiseră neapărat, ci îl evitau chiar și în somn.

Teoria: visarea ca reglare a stării de spirit peste noapte

În forma sa matură, prezentată în The Twenty-four Hour Mind, teoria lui Cartwright tratează gândirea din timpul stării de veghe și cea din timpul somnului ca un singur sistem continuu. Ziua acumulăm încărcătură emoțională, iar noaptea, mai ales în somnul REM, mintea revine la experiențele cu cea mai puternică încărcătură negativă și le prelucrează. Le conectează cu amintiri mai vechi, le diminuează intensitatea și actualizează imaginea de sine pe care acele experiențe au amenințat-o. Când sistemul funcționează bine, te trezești la propriu simțindu-te mai bine, iar în decursul săptămânilor un divorț, un doliu sau o umilință sunt integrate treptat. Când procesul eșuează, așa cum se poate întâmpla în depresie, mecanismul continuă să funcționeze, dar refacerea emoțională nu are loc. Cercetările ei asupra acestui fenomen au contribuit la explicarea motivului pentru care somnul persoanelor cu depresie are un tipar atât de distinct în înregistrările de laborator. Dacă această idee îți amintește de explicațiile din ghidul nostru despre anxiety dreams guide, nu este o coincidență: o mare parte din baza științifică prezentată acolo se sprijină pe cercetările deschise de ea.

Cum să aplici descoperirile ei în propriile nopți

1. Urmărește starea de spirit alături de vise. Notează cum te simți înainte de culcare și imediat după trezire. Diferența dintre seară și dimineață este indicatorul descris de Cartwright: în cele mai multe nopți ar trebui să te trezești simțindu-te puțin mai bine.
2. Primește cu deschidere apariția dureroasă din vis. Să visezi persoana sau pierderea care încă doare înseamnă că procesarea emoțională este în desfășurare, nu că ai regresat. Mai bine notează visul decât să încerci să-l alungi.
3. Privește evoluția, nu un singur episod. Un vis sumbru izolat spune puține; important este dacă, pe parcursul săptămânilor, tema se estompează, se rezolvă sau capătă un final nou.
4. Protejează mecanismul. Refacerea emoțională depinde de un somn suficient și regulat, cu faza REM neîntreruptă: nopțile prea scurte și consumul târziu de alcool reduc timpul în care acest proces poate avea loc.
5. Recunoaște semnele că procesul nu funcționează. Dacă timp de săptămâni ai doar vise lipsite de emoție sau constant negative, diminețile nu sunt mai bune decât serile, iar dispoziția din timpul zilei rămâne scăzută, este posibil ca această refacere de peste noapte să nu funcționeze cum ar trebui. Acesta este un motiv să discuți cu un specialist despre depresie, nu un semn al unui eșec personal.

Lasă jurnalul să păstreze evidența nopților

Ideile lui Cartwright devin cu adevărat utile doar dacă îți înregistrezi nopțile, iar exact pentru asta este jurnalul Ruya: vise salvate prin voce sau text imediat după trezire, starea de spirit și evenimentele importante din viață notate alături de ele, precum și evoluția observată de-a lungul săptămânilor - tema care se estompează, visul recurent care, în cele din urmă, își schimbă finalul, toate devenind vizibile în loc să fie uitate. Metodele de interpretare te ajută apoi să lucrezi cu ceea ce ți-a adus noaptea, în spiritul pe care cercetările ei l-au susținut: visul ca expresie a preocupărilor emoționale ale acestei săptămâni, aflate încă în proces de vindecare.

Cartwright le-a oferit celor care visează ceva mai rar decât o interpretare: dovezi. Dovezi că visul sumbru de după o pierdere face parte din procesul de vindecare, nu este o condamnare; că diminețile pot fi, într-adevăr, mai limpezi decât serile; și că aparentul teatru ciudat al somnului REM are un rol bine definit. Supranumită Regina Viselor, și-a câștigat acest titlu încet, câte o noapte înregistrată pe rând.